O imagine de-a dreptul surprinzătoare a fost postată pe Facebook de o bucureșteancă. Femeia a postat o fotografie făcută pe ruta 335 din Capitală, operată de STB.
În imagine se poate observa că o persoană a lăsat în respectivul autobuz, pe jos, o pereche de… chiloți.
Comentariile nu au întârziat să apară, mulți internauți amuzându-se pe seama fotografiei.
„I-au rămas mici călătorului” sau „îl strângeau, cât a stat în trafic nu a făcut mișcare și s-a îngrășat”, sunt doar câteva dintre comentarii.
Alții, însă, au sancționat fapta. „Avem tot felul de creaturi pentru că autoritățile și-au făcut legi că sa nu aibă atribuții.
Te duci la angajații administrațiilor, că sunt polițiști sau funcționari și spun că n-au atribuții. Dar salariile le primesc – grase !”, scrie altă persoană.
După ce anii trecuți întâmpina greutăți în angajarea de personal pentru casieriile fizice, Societatea de Transport București (STB) și-a propus să renunțe la cea mai mare parte a centrelor de vânzare a biletelor, acestea urmând să fie vândute în câteva mii de puncte automate, deja existente, unde se achiziționează cartele de telefonie mobilă sau se pot plăti facturi.
Conducerea STB a anunțat măsuri de organizare a vânzării de bilete. Directorul STB, Adrian Criț, a spus că odată cu digitalizarea nu am mai angajat alte persoane, după ieșirea unor angajați la pensie și s-a redus numărul de centre de vânzare. Un nou proiect presupune că vom avea câteva mii de centre de vânzare automate după modelul acelor centre care vând cartele de telefon, într-un interviu acordat pentru Mainnews.ro.
Adrian Criț a precizat că în zonele cele mai important, vor fi menținute câteva centre de vânzare cu interacțiune umană, care vor avea rol și de informare. Directorul promite că vânzătorii nu vor fi disponibilizați, ci aceștia urmând să fie transformați în controlori. Citește mai mult…